„A rămas
cerul fierbinte şi gol./ Ciuturile scot din fîntînă nămol./ Peste păduri tot
mai des focuri, focuri,/ Dansează sălbatice, satanice jocuri./”
„Cerul fierbinte şi gol”?
Brrr... Nu mă-nnebuni! Ei aş! Ninge şi plouă, plouă şi ninge, peste tot numai
nămol. Şi porcii. M-au înnebunit porcii. Streaşina plânge, apa se scurge, ’n
şiroaie, că-i ploaie, că nu e, pământul musteşte, văioagele-s pline, şuvoaie,
şuvoaie... na, eu vroiam să îţi spun, cititorule, povestea mea cu porcii,
scuzele mele, devenii dintr-o dată bacovian. Aşa că îl las pe Labiş cu ale lui
şi să revenim la porcii noştri.
Mi-au făcut toate
gardurile, făcute din lanţi groşi, ca pe mână, numai preluci, prelucă lângă
prelucă şi iar o prelucă... trec porcii prin gardurile mele ca tirurile încărcate cu ţigări de contrabandă prin vămile dinspre Serbia. Prima dată a
venit numai unul, la începutul iernii, acum nu mai ştiu câţi ani, făcusem ţuica
iar terciul rămas de la fiecare cazan îl strânsesem într-o groapă, ecologică,
bineînţeles. În terci rămâne posledea, tot în groapa aceea turnam şi fruntea –
alcoolul metilic – de la fiecare cazan. Într-o dimineaţă i-am găsit urmele, cam
împleticite la plecare. Pasămite, era un porc beţiv, nici nu a mai nimerit să
iasă pe unde intrase, pe sub un gard din plasă de sârmă, a ieşit scoţând din
cuie lanţul de jos, bătut în bulamaci dinspre exterior, pe partea grădinii
vecină cu pădurea. Venise pe drum, ca tot omul – pardon, ca porcul – dar la ieşire
bâjbâise mult, se vedea după urme. Nu se sinchisea că-l latrau câinii, nici
nu-i băga în seamă.
Ăsta a fost doar
începutul. Mai pe urmă a venit şi purceaua, o tinerică, asta râma ceva mai
delicat, nu o interesau sămburii fierţi de prune, ci răsadurile, rândurile de
cartofi, pe care nu-i mânca, doar îi scotea din pământ, ca să facă pagubă,
poate... ştiu eu de ce?, poate nu vroia ca să se îngraşe? N-a mai durat mult şi
a venit turma de porci. „Vin porcii!” – era semnalul dat de cei care-i vedeau
de pe versantul muntelui din faţă, semnal transmis în şoaptă, de la om la om,
prin telefoanele mobile. Nu s-au mulţumit cu grădinile, au luat la rând
livezile, fâneţele, păşunile, nimic n-a rămas nerăscolit. Atunci mi-a venit
ideea să montez camerele wireless în infraroşu, peste tot, şi-am făcut-o. Ceilalţi
consăteni, pe care nu-i interesa studierea comportamentului porcilor, ca pe
mine, au făcut apel la asociaţiile de vânători, din ţară dar şi din Europa,
şi-au început goanele, una după alta, anul acesta zi de zi, în ultima săptămână
dinainte de 15 februarie.
Îţi spun, cititorule, ceva din ce-am observat. Pe
porci nu-i văd decât în prime time, ies ca la televizor, dar nu seară de seară,
poate că ies altundeva, dar nu pe camerele mele video, nu pot să ştiu. Ăl bătrân
iese mai rar, dar când iese, iese, calcă apăsat, a popă, mergând cu capul uşor
într-o parte iar când dă cu râtul face brazdă. Altădată îţi voi spune mai
multe, acum nu am timp. Că mi-am adus aminte, nu ţi-am spus ce-au făcut
vânătorii. Au împuşcat ceva, nu zic nu, mai mulţi godaci şi două purceluşe.
Numai că ceilalţi porci care au rămas habar n-au, nu au priceput nimic din
asta. Bătrânul porc a rămas, l-am văzut cu ochii mei acum câteva zile, aşijderea
şi purcica, acum mare purcea.
Sunt însă liniştit, mai
am o speranţă: ursul liberal.
"Putem să-l învingem pe Băsescu
aici, putem să-i învingem pe cei din PPE în Europa? Bineînţeles că putem.
Niciun porc nu este atât de mare încât ursul liberal să nu-l înghită"
PS De trei zile mi-a căzut DolceTV, Romtelecom doarme, somn uşor. Noroc cu
porcii, mai văd şi eu câte ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu